Tara fragilor si a cireselor
(Fragment, "Sodot" )

Am lasat valizele la Cristina, in capitala, si am plecal singura cu trenul. Mergeam ca pasarile calatoare, dupa instinct, fara sa-mi pun intrebari. Rauli nu intelegea. Voiajul meu il speria.
Am impachetat intr-o geanta purtata pe umar ceasul si camasile pentru Herbert, o pijama pe care Anuta ma rugase sa i-o duc tatalui ei, un pulover pentru Solomon, o crema de ras, niste tigari din tara in chip de bacsis si tot felul de obiecte care puteau sluji drept daruri in tara aceea bogata cu oameni saraci: ruj de buze, chiloti de dama, ciorapi. Rahel-Rutha nu stiuse ce sa-i trimita lui Anton si nici macar daca acesta va voi sa primeasca ceva de la ea. (Dupa trei ani, la a doua mea calatorie, mi-a dat zece dolari sa cumpar tigari straine pentru el, in avion. Dar atunci, el era deja bolnav si se lasase de fumat. Mi -a spus zimbind ca le va da musafirilor: sa vada ca fosta mea nevasta nu m-a uitat).



In ziua plecarii m-am sculat la patru dimineata, si deoarece la ora asta de obicei dorm, calatoria a fost pentru mine un fel de prelungire a unui vis. In compartiment, pe locul de linga mine sedea o batrina. Purta o rochie larga, cu buline in culori intunecate, iar parul ei, complet alb, era impletit in doua cozi subtiri, infasurate in jurul capului, pe care le-am vazut cind si -a scos pentru o clipa baticul uzat, calcat cu grija, si l-a legat inapoi, potrivindu-si-l pe cap. Pe banca din fata sedeau inca doua femei care-i semanau. Trenul nostru inca nu plecase si oamenii treceau pe culoar. o femeie cu un copi1 in brate s-a ivit in usa compartimentului, intinzindu-si mina libera inauntru. Nu scoteau un sunet, nici ea, nici copilul. Porta o fusta lunga si botita. Cei din compartiment au tacut, si dupa o clipa femeia si-a continuat drumul pe culoar, fara sa se plinga. Atunci am auzit strigate si am vazut o fusta fluturind, o naframa speriata si bratele unui barbat care fugea dupa ea tipind: "Faceti tara de rusine, parazitilor!" Batrina care statea linga mine (numai gura i s-a miscat, restul trupului a ramas neclintit) a spus: Nu i-amers, tigancii. Cele doua din fata au zimbit, clatinind din cap cu satisfactie. In usa compartimentului s-a oprit un vlajgan tanar. Purta pe umeri un baiat ale carui picioare pareau paralizate. Cele trei batrine s-au grabit cu toatele sa scoata dintre cutele fustelor cite un fisic de monezi legat intr-o batista, i-au dat pomana si si-au facut cruce: Sa ne pazeasca Dumnezeu. Sa ne dea sanatate, ca numai ea are pret, nu banii. Vecina mea si-a suflat nasul si a inceput sa-si resuceasca. un colt al fustei intre degete. Cuvintele picurau din gura ei ca stropii de apa dintr-o galeata de lemn agatata deasupra unei fintini:

Mama a murit.
Pe toti i-am crescut eu.
Tata s-a ingrijit de zestrea fetelor, baietilor le-a dat pamint.
A murit, sarmanul.
Toate lumea moare, nimeni nu scapa de soarta asta, a mormait a doua, de pe banca din fata. Pe genunchii vecinei mele era o legatura. A desfacut-o si si-a taiat o felie de piine si o bucata de cirnat. Mesteca, taia si iar mesteca. Vorbele despre moarte le-au stirnit si celoralte doua pofta de mincare. Au scos niste legaturi care semanau ca doua picaturi de apa cu cea a vecinei si cu ochii in jos, fara sa scoata o vorba, au mincat toate trei. Au mestecat vreme indelungata. Trenul ne-a purtat prin fata unei paduri, si a unor riuri, si a unei fintini, si a inca unci fintini varuite in alb, a intrat intr-un tunel, apoi a iesit intr-o cimpie care se intindea pina la marginea zarii, brodata ca fusta de sarbatoare a unei taranci, si vecina mea si -a adunat firimiturile din sin, si -a netezit cutele fustei si si- a incrucisat bratele pe piept. Au sejut asa pina la capatul drumului, cele trei batrine, ca niste eleve dupa pauza de prinz, asteptind venirea invatatoarei.



3.
Am iesit din gara si m-am uitat in jur, sa-mi amintesc drumul care ducea spre casa unchiului meu, tatal lui Solomon. Am mers o bucata de drum si am vazut o firma: Alimente. O firma frumoasa, colorata, cu desene de fragi si nuci si cirese si oua si brinzeturi si salam. Singura mancare pe care-o vazusem in ziua acea era cea pe care-o mincasera bitrinele. Am intrat in magazin, care, ca toate celelalte de acolo, apartinea statului, si am dat binete intr-un limbaj copilaresc: Ziua buna. Locul era plin de rafturi, foarte curate, goale, afara de unul pe care se aflau sapte borcane de iaurt si o piine. Un barbat uscativ, purtind un sort alb, mi-a taiat un sfert din piine, mi-a dat voie sa sed pe pervazul vitrinei si, tinind inca in mina cutitul cel mare, pentru carne, s-a aplecat s mi-a soptit la -ureche: Ramineti aici, domnisoara. Am un baiat de insurat pentru dumneavoastra.
I-am spus: "Ce sa fac cu doi soti. Abia ma descurc cu unul". A rosit si s-a intors cu cutitul dupa tejghea. "Iertati-ma, doamnita. Nu va suparati. N-am stiut co cine am onoarea". S-a emotionat si el s cind a auzit ca am facut atita drum din Israel pina la ei. "Ab, omul nu uita pamintul unde s-a nasicut", a oftat, de parca prin venirea mea as fi dat o semnificatie rafturilor lui, desenele s-ar fi trezit la viata, in casa lui s-ar fi ascuns o comoara si el nu stia.
I-am spus a cui fata sint si m-am pomenit ca-mi zice numele bunicii mele, si al bunicului, si al celor cinci copii ai lor, si numele mamei mele si at fratilor ei. Ii stia pe toti. Exista asemenea oameni care sint cunoscuti generatie dupa generatie, ca plantele locului care nu se smulg niciodata din ridacini. La Tel Aviv am intrat la o banca fara buletin de identitate si o functionaia s-a adresat peste caput meu colegei ei de la alt ghiseu. lntr-o gropita de pe ceafa ii tremurau trei fire albe cind si-a intors gusa de la mine spre ea: "Asta nu vine prima oara, o stiu eu, nu e cine spune, sanu iei nici un cec de la ea." Ce n-am facut sa gasesc pe cineva care sa ma cunoasca. Am mers descuuta vara prin nisip. Am mincat sabras, fructul favorit al magarilor, purgativ. plin de tepi, nu ca fragii si ciresele.
Vinzatorul a iesit in usa magazinului si mi -a aratat drumul spre Strada Mare. Numele intreg al strazii era Stefan cel Mare, numele voievodului. Odata, la cafeneaua Roval din Tel Aviv, Rahel-Rutha mi-a spus: Du-ma numai pe bulevard si gasesc imediat drumul spre casa noastra din Strada Mare.
Solomon statea intr-un loc pe trotuar si dadea co matura in jurul lui. L-am vazut de departe, nu mai era nimeni pe strada in afara de noi. Magazine nu erau, iar obloanele caselor mici erau trase de parca locul ar fi fost pustiu. Fugeam de la casa noastra pini in capatul Strazii, unde era casa matusii, sora bunicii. Tatal Anutei si al lui Solomon, un birbat urias, se apleca spre mine peste tejghea, aratindu-si un cap ca o luna, cu desavirsire chel, s-mi intindea un caret minunat -o cutiuta de tinichea. Cind a sugeai, isea din ea un suierat, laolalta cu un suc dulce.



Am strigat: Shalom Solomon.
Matura a ramas atirnata in aer.
Cine esti, cine?
Cind il botezasera Solomon, sperasera la mult mai mult. A cercetat strada in jurul lui sa vada daca nu i s-a intins o cursa, pina l-am imbrincit. "Ce faci, nu ma inviti inauntru?" Abia atunci a schiopatat pina la usa si mi-a deschis-o. Am vazut ca locu1 se micsorase cu anii. O usa din plasa de sirma. acoperea intrarea camerei interioare, de unde s-a auzit strigind un glas inecat in saliva:
"Cine e? So-lo-mon '"
Mi-am lipit coatele de corp sa nu ma ating de petele de grasime de pe cuptor si m-am strecurat, printre patul mare de fier si un scrin acoperit de praf si de un servet brodat, inauntrul incaperii.
Capul unchiului, galben ca o floare pusa la uscat pe perna, s-a inaltat putin. "Uite cine a venit", a tipat Solomon in urechea uriasa. "Ce? Ce?!" a strigat unchiul, ridicindu-se inca putin, "Fata lui Lazar?!"
M-am apropiat sa-l sarut. Se simtea ca nu se spalase de mult Trei ani mai tirziu, exalau din el mirosuri inca si mai ingrozitoare, nusi mai putea stapini nevoile. Dar la prima vizita am facut si eu comparatie cu trecutul, nu cu ceea ce avea sa se intimple. Toti m-au primit acolo ca si cum as fi fost spravietuitoarea unui continent pierdut, iar ei, amintindu-si ca au fost si ei locuitorii lui, i-ar fi purtat in inima frumusetile si splendoarea. Ca si cum as fi venit sa le confirm ca n-a fost o legenda sau un vis, ceea ce n-a facut decit sa le inteteasca rusinea. "Uite cum traiesc", a scincit unchiul, "uite unde am ajuns."
M -am dus sa ma asez pe un scaun in capatul celalalt al camerei. Sase pasi. Cindva camera era mult mai mare, calduroasa, pardosita cu covoare. In fata mea, pe perete, atirna un ceas vechi, intunecat, cum se vad in filmele lui Bergman. Nu mergea. Unchiul a izbutit sa se aseze in capul oselor. Deasupra lui se rasucea burlanul sobei. Am vazut ca tavanul e murdar de funingine si am spus "Trebuie zugravit". Solomon a spus ca soba va fi stricata toata iarna. Unchiul a spus: "Nimic nu face. Ii cer lapte..." si a izbucnit in plins. Solomon a spus: "Trebuie sa stai ore intregi la coada, ce stie el" si mi-a insotit privirile care se roteau de jur-imprejurul incaperii. Cind am ajuns la masina de cusut a spus: "Au vrut s-o cumpere. Acum am s-o vind." M -am intors cu privirea la pat si am vazut ca unchiul tremura. "Cind matusa Feighe, fie-i amintirea binecuvintata, traia", a scincit el, "nu ne asezam la masa fara e1. 'Sa-l steptam pe Solomon,' asa spunea. " De ce plingi ?" a spus Solomon.
"Nu pling", am spus si mi-am deschis poseta. Arata curcanilor panglica rosie, Ana, imi spuneau. Ningea pe atunci. Margelele curcanilor se umpleau si se umflau si se inroseau si simbata dimineata zaceau descapatinati pe zapada fara ordine fara logica aici un cap acolo un trup si singe, urindu-ne, si matusa ii spunea lui Solomon inceteaza cu bocitul si baga fetita in casa. Solomon mi -a acoperit cu mina imaginea din ochi.
"Un baiat ca e1, trecut de cincizeci, de ce nu s-a insurat", a spus unchiul. "Sa se insoare, asta trebuia. De ce n-a muncit niciodata. O piatra la gitul meu. Din cauza lui nu mi-am luat nevasta dupa moartea matusii Feighe." "A vrut sa bage aici o femeie de optzeci de ani", a spus Solomon. "A tipat 1a ea", a spus unchiu1. "M -a facut de ris. A aruuncat-o afara " "Numai ea imi lipsea", a tipat Solomon. "Sa ingrijesc de doi batrini. Imi e de-ajuns unul."
Am inceput sa scotocesc prin poseta si am gasit o cutie cu bomboane de menta. O cutie speciala cumparata in Israel, apesi si bomboanele ies una cite una. Unchiul a privit la mina mea si a strigat: "Ce e asta? Da-mi!" M-am ridicat si m-am dus la el sa-i scot o bomboana in palma intinsa, o palma mare, si unchiul a spus "Da-mi, mai da-mi".



I-am pus cutia in palma si s-a bucurat ca un copil. In momentul aceta trecutul si prezentul s-au amestecat. Ma miscam pe atunci - nu numai acolo, pretutindeni -ca intr-un spatiu transparent, de inocenta. Casi cum daca, fereasca Domnul, as fi esit din el, m-as fi destramat.
Au vrut sa dorm la ei. "Avem tot ce trebuie, uita-te." Solomon m-a tras de mina in cealalta camera, s-a aplecat, a desfasurat un covor dintr-un colt si l-a asternut, rosu, la picioarele mele. "Nu lipseste nimic aici. Un pat minunat. Sezi, vezi tu singura. "
In coltul incaperii se afla o casa de fier mare, goala. Pe usita deschisa era gravat "Salzburg 1908". Nu m-am asezat, fiindca mi s-a parut ca vad un purice pe perna. Am spus: "Arunca sticlele astea, Solomon. La ceti trebuie". Stateau cu zecile, goale, pe bufet. Solomon a acceptat. Ascultator, si-a schimbat camasa, si-a sters cu o perie scoasa din dulap praful de pe pantofi si de pe poalele hainei si a iesit sa ma insoteasca. O fata care sedea pe gard si -a inghiontit prietena cu cotul si au chiocotit amindoua. Citeva fetite sareau intr-un picior, mutind o piatra pe trotuar, prin patratele desenate cu creta, intr-un joc pe care-l iubisem in copilarie. Iar Solomon schiopata, si de la o casa la alta sareau la iveala amintirile: asta a fost casa bunicilor tai. Asta a fost casa lui Lili. Asta a fost casa voastra. Nu, nu intra. Sa nu spui cine sti. Sa nu spui ca esti din Israel. Spune ca esti din capitala.
Acum cind s-a golit de cei iubiti, ce e strada, ce e casa. Doar o tabara unde a salasluit copilaria mea